Sa uitam de tot???

      De multe ori mi-am spus, cand sufeream, ca DA, tot ce îmi doresc e sa uit toate cuvintele care mi s-au spus, tot ce s-a intamplat, toate greselile pe care le-am facut eu si cele care le-au facut altii pentru care eu am suferit mari deceptii... dar niciodata, oricat de mult m-am straduit, n-am reusit sa le uit. Oricum, într-un final, toate astea vor deveni nimicuri de care voi rade peste multi ani, aşa ca... de ce să uit posibile motive de amuzament pentru viitor?
    Amintirea acestor ani nu se va sterge din mintea mea. Este o amintire care m-a marcat pe viata prin persoanele pe care le-am întalnit ( si pe care n-as vrea sa le pierd ), prin ce am simtit si prin ce s-a întâmplat. În acesti ani am avut fel de fel de aspiratii care, uneori, îmi faceau inima sa bata mult mai puternic decat o întamplare reala. Am făcut atatea nebunii cum numai in filme vedeam. Este posibil sa fie multe persoane care acum, în urma acestor idiotenii, ma cred cam nebuna. Sincera sa fiu, nici eu nu mai sunt sigura daca sunt normala sau putin ( DAR PUŢIN :D) sarita.. Cert e ca nu am niciun regret si as repeta la infinit totul... pentru ca usor usor toate trec, si suferinta, si cuvintele ce dureau candva... si atunci cand nu te astepti, acolo intr-un colt sta ascunsa o perosoana (la care nu te-ai gandit vreodata ca ar putea sa te faca sa te simti asa de bineeee:) ) ce-ti lumineazaa ziua/noaptea si te face parca sa visezi din nou la toate nebuniile... :) dar recunosc ca mi-e frica... Deocamdată nu mi-am mai oferit încrederea decât unei umbre si probabil tocmai pentru că nu face parte din viaţa mea în mod direct, am încredere în ea. Să mă apropii mai mult? nu îndrăznesc, de frică să nu stric un punct de sprijin care a început să fie esenţial pentru mine... 

   

 ...asa sunt mereu cand vorbesc si ma gandesc la tine. Multumesc!